nu acum.

Cand eram mica (ehe, vremuri bune) Willy obisnuia sa-mi spuna povesti despre masini. Nu am inteles nici acum de ce, plus ca el nu mi-a dat niciodata o explicatie. Cred ca de aici mi se trage pasiunea pentru “caii pe patru roti”. Azi am fost cu tata la un “car-shop”, cum imi place mie sa-i spun. Am vazut multe masini misto (apropo, am precizat ca mie-mi plac Jeep-urile?) dar niciuna nu m-a atras cu nimic, niciuna nu avea “acel ceva”, sau macar.. ceva special. Dar tipul care are apartamentul vis-a-vis de al nostru are un Range Rover clasa intai, fratioare ! Tunat. Stiuu, ciudatul ! Cine tuneaza un Range Rover verde-aprins cu jante argintii si faruri albe, spalacite cu o antena de radio (de pe vremea lu’ bunicu’ Edward, shit - unu’ nasol; bine ca nu l-am cunoscut, cred..) plus capota aia orbitoare, care-ti ia ochii cand mergi si tu ca tot omu’ la cumparaturi ? Un ciudat ! Dar un ciudat cu gust.. Vreau sa zic, Todd – buna alegere ! Nici prea mari, nici prea late, nici prea inguste, oo, mamaa, as zice ca-i perfect; dar nimic in lumea asta nu-i perfect.
Fetelor, imi cer scuze ca nu vorbesc despre farduri, rujuri, rimeluri, glossuri, ciorapi lycra, bijuterii, oje, telefoane de ultima generatia, sau.., mai stiu eu.., haine roz.. Dar va reamintesc: stau cu un barbat, iar la scoala am o singura prietena buna, in rest, ma inteleg super cu baietii – mai ales cu Raul (a se tine minte!).

“Cred ca.. sunt impreuna cu Sarah.. Ma simt ciudat. Dar in acelasi timp sunt ok. Cred ca vreau sa vorbim. Da, de fapt nu cred, ci vreau sa vorbim. Vin la tine sa vorbim, sau vii tu la mine sa vorbim? Sau.. iesim la un suc sa vorbim? Sau, mai bine nu, cine stie cin’ ne mai vede si ii va spune Sarahei. Eu nu vreau sa afle. Nu despre tine, ci despre faptul ca ma intalnesc cu tine la un suc, poate.. Dar n-o sa facem asta, nu-i asa?! Hehe.. scuze. Tac. Deci.. aa, scuze din nou. Da-mi un mesaj cand poti, ok? Aici Tylor !”

Nu pot sa cred – azi am primit cel mai oribil mesaj din viata mea. Plus ca incep sa urasc verbul “a vorbi” la toate conjugarile posibile !

“Ty.. adica, Tylor ! nu cred ca ne putem vedea nicicum, pentru ca am foarte multa treaba astazi. Willy are nevoie de mine, iar eu deja sunt foarte obosita.. Dar nu-mi pare rau. Hei, ia te uita: mai mult timp liber sa ti-l petreci cu Sarah, nu? Stiu ca am dreptate, taci ! Ma bucur pentru voi.. cred. Have fun with her; pe mine lasa-ma o perioada. Clar, Dorothy !”

Tipul asta are tupeul sa ma faca sa ma simt nasol.. Dar stii ce?! Pot sa trec peste si fara tine. Nu esti tu un capat de tara. Doar daca la inceput credeam ca esti un baiat cu minte pentru mine, dragostea vietii mele, cel mai frumos apus de soare, cea mai scumpa masina ever, cel mai dragut fluturas din lume si cel mai bun inger, asta nu inseamna ca, tre’ sa sufar, sa plang, sa tip, sa fiu morocanoasa juma’ de an DOAR DIN CAUZA CA M-AI LASAT PENTRU AIA.. Doamne, mai baiete, trezeste-te !!!

Pentru a ma mai calma catusi de putin, ies din casa. Afara ploua. E noapte. Imi pare rau ca nu am un caine cu care sa ma plimb. L-as fi numit.. Oscar, daca ar fi baiat sau.. Loves, daca ar fi fata.. I-as fi cumparat eu insami zgarda rosie cu un pandantiv aurit pe care sa-i fie gradat numele cu litere de tipar. Iar lesa ar fi fost cu un lant gros, pentru ca imi doresc un caine mare, puternic. Mi-as fi dorit sa ma asculte numai pe mine, sa-mi fie alaturi, sa ma faca sa rad cand sunt trista si nu numai si sa ma linga pe fata de fiecare data cand ma intru pe usa. Mi-as fi dorit ca in zilele cu soare sa-l plimb prin parcuri si sa-i arunc un bat pe care el sa mi-l aduca inapoi si sa-mi sarute mana. Mi-as fi dorit sa doarma in pat cu mine si sa ma incalzeasca cu blana lui deasa atunci cand mi-e frig si sa-mi respire profund in ceafa. Mi-as fi dorit sa manance sanatos si sa fie jucaus si extenuant uneori, doar ca sa-mi umplu timpul cu altceva, in afara de faptul ca pot fi suparata. Mi-as fi dorit sa-l am. Dar eu nu primesc nimic din ce vreau. Nimic..
Imi pun gluga in cap si incep sa plang. Mi-am dorit prea multe deodata. Am sperat prea mult ca va fi bine. Mi-am pus incredere in cine nu trebuia. Am investit prea multe sentimente pentru cineva care nu merita. Si bineinteles, tot eu regret, tot eu ma simt nasol si tot eu plang. Ca de obicei.
Tinta mea e parculetul de langa biblioteca scolii. Acolo imi mancam pranzul anul trecut, cand nu cunosteam pe nimeni de la scoala. Banca unde am stat prima oara e undeva dupa o salcie, la marginea unui lac. Ador locul ala. Scopul meu e de a ma linisti si de a ma goli de toata tristetea. Si da, vreau sa ascult ploaia. Vreau s-o las sa-mi spele fata plina de durere. Vreau doar sa inchid ochii si toate sa dispara pentru.. 10 secunde. Nimic mai mult. Macar asta, Doamne.
E rece. Ploaia e rece. La fel ca sufletul meu acum. Ma consum prea mult? Poate. Dar nu cred ca voi putea vreodata sa ma dezobisnuiesc sa fiu speciala. Nu voi putea sa nu mai fiu buna. Nu cred ca voi mai rezista sa joc jocul asta. N-am nevoie de nimeni.. Nu vreau pe nimeni. Vreau sa nu mai fiu asa.. Asa cum?! Asa c...
-Stiam ca te gasesc aici. De data asta ce s-a mai intamplat, butterfly?!
-Nimic, tata. Simteam nevoia sa fiu singura; atata tot.
-Esti sigura..? si ridica spranceana aia gen James Bond.
-Da... mm.. NU ! Tata, de ce sunt toti asa falsi si perversi? Credeam ca macar aici lumea e mai buna si ca-mi pot face prieteni adevarati.. (siii, din nou incep a plange – frate, stau prost cu stapanirea.)
-Hei, hei, hei ! Linisteste-te, Dhy ! Totul va fi bine, stii asta, da?! Aminteste-ti ce ti-am spus prima data cand ai ajuns in New York, la aeroport.
-...aa... “Incheie-ti fermoarul, iubito. Bate vantul prea tare” ?
-Mda.. cred. Si dupa..?
-..aa... “Nu te mai uita dupa baieti – nu-ti trebuie la varsta asta” ?
-Auzi, nu vrei sa te axezi pe lucruri mai importante?!
-..aa... Ok, scuze. Mai incercam o data?
-“Daca tu crezi ca oamenii de aici sunt mai ok, sa stii ca te inseli amarnic. Nu vreau sa te atasezi de nimeni si nu vreau sa te schimbi; Doamne, iti interzic sa te schimbi vreodata, indiferent de situatie!”
-Imi amintesc.. Dar, nu m-am gandit niciodata ca o sa tii si tu minte ce-ai zis atunci..
-Ei, come on ! Lucrurile importante nu le uit asa usor.
-Aha; e ca atunci cand m-ai uitat in supermarketul vecinei Augustina, cand aveam 3 ani..
-Hei, ma chemase maica-ta de urgenta acasa.. Trebuia sa-i ridic cosmeticele de la posta pentru ca ea-si facuse manichiura..
-O, da. Atunci, scuze.
Pauza.
-Stii, scumpo, cred ca ar trebui sa petrecem mai mult timp impreuna. Stiu ca ai nevoie de cineva in momentele astea.. Imi aduci aminte de mine, in liceu.. Fara nici-un prieten, singur, fara mama, fara tata, fara hrana, fara adap..
-Da, da, stiu, tata. “fara adapost si mai ales fara un animal de companie”. Hei, tata, apropo.. aa, ma gandeam, stii, poate.. ai vrea sa-mi iei mie un animalut, nu foarte mare.. un caine, mai exact. Un ciobanesc, hehe..
-Ei, despre asta trebuie sa mai vorbim. Pana atunci, hai acasa.. Am facut o pizza mai devreme si am lasat-o pe masa sa se raceasca.. Cand ajungem, e toata a noastra – si mai mult de jumate a mea.
-Heeeeiii, asta nu si daca ajung eu prima.. ! si o rup la fuga. In spatele meu, Willy saracutul abia se misca. Hehe, acum ma bucur ca “mi-am pierdut doi ani din viata” facand atletism din dorinta mamei de a deveni celebra – bineinteles, nu a vrut sa devin cantareata sau actrita de succes, pentru ca, in ambele cazuri, as fi facut-o de ras; merci, mama – si, mai ales, ca voi ajunge acasa poate cu o ora inaintea tatei si voi reusi sa mananc pe fuga doua felii mari de pizza, pe care, mai tarziu, cine stie, poate le voi vomita.
Toate bune azi; nu se stie maine.