M-am gandit sa-mi fac un tatuaj cu o steluta mica la tampla dreapta. Cred ca am sa-i spun lu’ Cyn; ba nu – deja stiu ce-o sa-mi zica : “Bla bla bla, gurl, tu nu-ti faci tatuaj pentru ca: unu, n-ai curaj; two, nu te va lasa taica-tu sii.. quatro, nu-mi fac eu, iar daca nu-mi fac eu, nu-ti faci nici tu, right?!”
Willy a zis – mai in gluma, mai in serios – “da, da, cum spui tu.. mai vedem..” Cred ca nu-i spun nici lui.
Raul vine la 2o’clock la mine sa-nvatam la engleza. Ma rog, sa ma invete engleza, hehe.
Pana la urma am descoperit ca ai mei au sanse sa se impace. Nu ma-ntreba, n-am chef sa raspund acum.
Memories.
Mama a sunat azi să mă întrebe dacă sunt bine şi dacă Willy îmi găteşte. Tata şi-a piedut slujba pentru că a întârziat a treia oară, cinci minute. Azi n-am mâncat nimic la şcoală, pentru că mi-am pierdut banii pe drum, sau i-am uitat în buzunarul de la geaca de piele. Nimeni nu-şi mai aminteşte de ziua mea de naştere, darămite a străbunicii verişoarei surorii tatei din partea bunicului George. Tocmai am aflat că am un verişor în Alaska şi ne va vizita la vară. Am ştiut din prima clipă în care l-am văzut pe Raul că are prea mult păr pe piept. Tikkz îl cheamă pe hamsterul lu’ Cyn. Uşa şifonierului tatei scarţâie de trei luni încoace, iar vecinul de deasupra bate cuie in pereţi. O babă de cel puţin 90 de ani stă la colţul străzii fixându-şi proteza uzată, scârboasă si galbenă. Mor când aud cuvântul “figură” şi nu-mi dau seama de ce e rece canapeaua de catifea. Tzler e cu Sarah în parcul principal de trei ore, unsprezece minute si 29-30-31...secunde. Am găsit pe YouTube un filmuleţ în care Gerard Butler afirmă că a avut o aventură cu Jennifer Aniston. Urmează să mâncăm paste la cină. Din raftul doi al bibliotecii îmi zâmbeşte verişoara mea de trei ani, Crys (mi-e atât de dor de tine.) Vreau îngheţată cu fistic şi bucăţele mici de ciocolată Yammy-BooBoo, pentru copii. Muyeul de artă al oraşului îmi aduce aminte de grajdul de la ferma bunicului Albert, unde am facut cunoştinţă pentru prima dată cu o vacă. Orele de mate mă enervează la culme, iar Andrew, colegul din stânga mea, îmi trimite bileţele în care-mi spune că vrea să ieşim undeva. Ultimul film pe care l-am văzut a fost o dramă cu Sandra Bullok si Nicholas Cage. În general, la nunţi se cântă muzică de operă în jur de o oră. M+am săturat de lumea în care trăiesc şi totuşi ceva, zi de zi, mă încântă.
E clar; vreau viaţă !
nu cred că mai ştiu
duminică, 25 aprilie 2010
marți, 9 martie 2010
nu acum.
Cand eram mica (ehe, vremuri bune) Willy obisnuia sa-mi spuna povesti despre masini. Nu am inteles nici acum de ce, plus ca el nu mi-a dat niciodata o explicatie. Cred ca de aici mi se trage pasiunea pentru “caii pe patru roti”. Azi am fost cu tata la un “car-shop”, cum imi place mie sa-i spun. Am vazut multe masini misto (apropo, am precizat ca mie-mi plac Jeep-urile?) dar niciuna nu m-a atras cu nimic, niciuna nu avea “acel ceva”, sau macar.. ceva special. Dar tipul care are apartamentul vis-a-vis de al nostru are un Range Rover clasa intai, fratioare ! Tunat. Stiuu, ciudatul ! Cine tuneaza un Range Rover verde-aprins cu jante argintii si faruri albe, spalacite cu o antena de radio (de pe vremea lu’ bunicu’ Edward, shit - unu’ nasol; bine ca nu l-am cunoscut, cred..) plus capota aia orbitoare, care-ti ia ochii cand mergi si tu ca tot omu’ la cumparaturi ? Un ciudat ! Dar un ciudat cu gust.. Vreau sa zic, Todd – buna alegere ! Nici prea mari, nici prea late, nici prea inguste, oo, mamaa, as zice ca-i perfect; dar nimic in lumea asta nu-i perfect.
Fetelor, imi cer scuze ca nu vorbesc despre farduri, rujuri, rimeluri, glossuri, ciorapi lycra, bijuterii, oje, telefoane de ultima generatia, sau.., mai stiu eu.., haine roz.. Dar va reamintesc: stau cu un barbat, iar la scoala am o singura prietena buna, in rest, ma inteleg super cu baietii – mai ales cu Raul (a se tine minte!).
“Cred ca.. sunt impreuna cu Sarah.. Ma simt ciudat. Dar in acelasi timp sunt ok. Cred ca vreau sa vorbim. Da, de fapt nu cred, ci vreau sa vorbim. Vin la tine sa vorbim, sau vii tu la mine sa vorbim? Sau.. iesim la un suc sa vorbim? Sau, mai bine nu, cine stie cin’ ne mai vede si ii va spune Sarahei. Eu nu vreau sa afle. Nu despre tine, ci despre faptul ca ma intalnesc cu tine la un suc, poate.. Dar n-o sa facem asta, nu-i asa?! Hehe.. scuze. Tac. Deci.. aa, scuze din nou. Da-mi un mesaj cand poti, ok? Aici Tylor !”
Nu pot sa cred – azi am primit cel mai oribil mesaj din viata mea. Plus ca incep sa urasc verbul “a vorbi” la toate conjugarile posibile !
“Ty.. adica, Tylor ! nu cred ca ne putem vedea nicicum, pentru ca am foarte multa treaba astazi. Willy are nevoie de mine, iar eu deja sunt foarte obosita.. Dar nu-mi pare rau. Hei, ia te uita: mai mult timp liber sa ti-l petreci cu Sarah, nu? Stiu ca am dreptate, taci ! Ma bucur pentru voi.. cred. Have fun with her; pe mine lasa-ma o perioada. Clar, Dorothy !”
Tipul asta are tupeul sa ma faca sa ma simt nasol.. Dar stii ce?! Pot sa trec peste si fara tine. Nu esti tu un capat de tara. Doar daca la inceput credeam ca esti un baiat cu minte pentru mine, dragostea vietii mele, cel mai frumos apus de soare, cea mai scumpa masina ever, cel mai dragut fluturas din lume si cel mai bun inger, asta nu inseamna ca, tre’ sa sufar, sa plang, sa tip, sa fiu morocanoasa juma’ de an DOAR DIN CAUZA CA M-AI LASAT PENTRU AIA.. Doamne, mai baiete, trezeste-te !!!
Pentru a ma mai calma catusi de putin, ies din casa. Afara ploua. E noapte. Imi pare rau ca nu am un caine cu care sa ma plimb. L-as fi numit.. Oscar, daca ar fi baiat sau.. Loves, daca ar fi fata.. I-as fi cumparat eu insami zgarda rosie cu un pandantiv aurit pe care sa-i fie gradat numele cu litere de tipar. Iar lesa ar fi fost cu un lant gros, pentru ca imi doresc un caine mare, puternic. Mi-as fi dorit sa ma asculte numai pe mine, sa-mi fie alaturi, sa ma faca sa rad cand sunt trista si nu numai si sa ma linga pe fata de fiecare data cand ma intru pe usa. Mi-as fi dorit ca in zilele cu soare sa-l plimb prin parcuri si sa-i arunc un bat pe care el sa mi-l aduca inapoi si sa-mi sarute mana. Mi-as fi dorit sa doarma in pat cu mine si sa ma incalzeasca cu blana lui deasa atunci cand mi-e frig si sa-mi respire profund in ceafa. Mi-as fi dorit sa manance sanatos si sa fie jucaus si extenuant uneori, doar ca sa-mi umplu timpul cu altceva, in afara de faptul ca pot fi suparata. Mi-as fi dorit sa-l am. Dar eu nu primesc nimic din ce vreau. Nimic..
Imi pun gluga in cap si incep sa plang. Mi-am dorit prea multe deodata. Am sperat prea mult ca va fi bine. Mi-am pus incredere in cine nu trebuia. Am investit prea multe sentimente pentru cineva care nu merita. Si bineinteles, tot eu regret, tot eu ma simt nasol si tot eu plang. Ca de obicei.
Tinta mea e parculetul de langa biblioteca scolii. Acolo imi mancam pranzul anul trecut, cand nu cunosteam pe nimeni de la scoala. Banca unde am stat prima oara e undeva dupa o salcie, la marginea unui lac. Ador locul ala. Scopul meu e de a ma linisti si de a ma goli de toata tristetea. Si da, vreau sa ascult ploaia. Vreau s-o las sa-mi spele fata plina de durere. Vreau doar sa inchid ochii si toate sa dispara pentru.. 10 secunde. Nimic mai mult. Macar asta, Doamne.
E rece. Ploaia e rece. La fel ca sufletul meu acum. Ma consum prea mult? Poate. Dar nu cred ca voi putea vreodata sa ma dezobisnuiesc sa fiu speciala. Nu voi putea sa nu mai fiu buna. Nu cred ca voi mai rezista sa joc jocul asta. N-am nevoie de nimeni.. Nu vreau pe nimeni. Vreau sa nu mai fiu asa.. Asa cum?! Asa c...
-Stiam ca te gasesc aici. De data asta ce s-a mai intamplat, butterfly?!
-Nimic, tata. Simteam nevoia sa fiu singura; atata tot.
-Esti sigura..? si ridica spranceana aia gen James Bond.
-Da... mm.. NU ! Tata, de ce sunt toti asa falsi si perversi? Credeam ca macar aici lumea e mai buna si ca-mi pot face prieteni adevarati.. (siii, din nou incep a plange – frate, stau prost cu stapanirea.)
-Hei, hei, hei ! Linisteste-te, Dhy ! Totul va fi bine, stii asta, da?! Aminteste-ti ce ti-am spus prima data cand ai ajuns in New York, la aeroport.
-...aa... “Incheie-ti fermoarul, iubito. Bate vantul prea tare” ?
-Mda.. cred. Si dupa..?
-..aa... “Nu te mai uita dupa baieti – nu-ti trebuie la varsta asta” ?
-Auzi, nu vrei sa te axezi pe lucruri mai importante?!
-..aa... Ok, scuze. Mai incercam o data?
-“Daca tu crezi ca oamenii de aici sunt mai ok, sa stii ca te inseli amarnic. Nu vreau sa te atasezi de nimeni si nu vreau sa te schimbi; Doamne, iti interzic sa te schimbi vreodata, indiferent de situatie!”
-Imi amintesc.. Dar, nu m-am gandit niciodata ca o sa tii si tu minte ce-ai zis atunci..
-Ei, come on ! Lucrurile importante nu le uit asa usor.
-Aha; e ca atunci cand m-ai uitat in supermarketul vecinei Augustina, cand aveam 3 ani..
-Hei, ma chemase maica-ta de urgenta acasa.. Trebuia sa-i ridic cosmeticele de la posta pentru ca ea-si facuse manichiura..
-O, da. Atunci, scuze.
Pauza.
-Stii, scumpo, cred ca ar trebui sa petrecem mai mult timp impreuna. Stiu ca ai nevoie de cineva in momentele astea.. Imi aduci aminte de mine, in liceu.. Fara nici-un prieten, singur, fara mama, fara tata, fara hrana, fara adap..
-Da, da, stiu, tata. “fara adapost si mai ales fara un animal de companie”. Hei, tata, apropo.. aa, ma gandeam, stii, poate.. ai vrea sa-mi iei mie un animalut, nu foarte mare.. un caine, mai exact. Un ciobanesc, hehe..
-Ei, despre asta trebuie sa mai vorbim. Pana atunci, hai acasa.. Am facut o pizza mai devreme si am lasat-o pe masa sa se raceasca.. Cand ajungem, e toata a noastra – si mai mult de jumate a mea.
-Heeeeiii, asta nu si daca ajung eu prima.. ! si o rup la fuga. In spatele meu, Willy saracutul abia se misca. Hehe, acum ma bucur ca “mi-am pierdut doi ani din viata” facand atletism din dorinta mamei de a deveni celebra – bineinteles, nu a vrut sa devin cantareata sau actrita de succes, pentru ca, in ambele cazuri, as fi facut-o de ras; merci, mama – si, mai ales, ca voi ajunge acasa poate cu o ora inaintea tatei si voi reusi sa mananc pe fuga doua felii mari de pizza, pe care, mai tarziu, cine stie, poate le voi vomita.
Toate bune azi; nu se stie maine.
Fetelor, imi cer scuze ca nu vorbesc despre farduri, rujuri, rimeluri, glossuri, ciorapi lycra, bijuterii, oje, telefoane de ultima generatia, sau.., mai stiu eu.., haine roz.. Dar va reamintesc: stau cu un barbat, iar la scoala am o singura prietena buna, in rest, ma inteleg super cu baietii – mai ales cu Raul (a se tine minte!).
“Cred ca.. sunt impreuna cu Sarah.. Ma simt ciudat. Dar in acelasi timp sunt ok. Cred ca vreau sa vorbim. Da, de fapt nu cred, ci vreau sa vorbim. Vin la tine sa vorbim, sau vii tu la mine sa vorbim? Sau.. iesim la un suc sa vorbim? Sau, mai bine nu, cine stie cin’ ne mai vede si ii va spune Sarahei. Eu nu vreau sa afle. Nu despre tine, ci despre faptul ca ma intalnesc cu tine la un suc, poate.. Dar n-o sa facem asta, nu-i asa?! Hehe.. scuze. Tac. Deci.. aa, scuze din nou. Da-mi un mesaj cand poti, ok? Aici Tylor !”
Nu pot sa cred – azi am primit cel mai oribil mesaj din viata mea. Plus ca incep sa urasc verbul “a vorbi” la toate conjugarile posibile !
“Ty.. adica, Tylor ! nu cred ca ne putem vedea nicicum, pentru ca am foarte multa treaba astazi. Willy are nevoie de mine, iar eu deja sunt foarte obosita.. Dar nu-mi pare rau. Hei, ia te uita: mai mult timp liber sa ti-l petreci cu Sarah, nu? Stiu ca am dreptate, taci ! Ma bucur pentru voi.. cred. Have fun with her; pe mine lasa-ma o perioada. Clar, Dorothy !”
Tipul asta are tupeul sa ma faca sa ma simt nasol.. Dar stii ce?! Pot sa trec peste si fara tine. Nu esti tu un capat de tara. Doar daca la inceput credeam ca esti un baiat cu minte pentru mine, dragostea vietii mele, cel mai frumos apus de soare, cea mai scumpa masina ever, cel mai dragut fluturas din lume si cel mai bun inger, asta nu inseamna ca, tre’ sa sufar, sa plang, sa tip, sa fiu morocanoasa juma’ de an DOAR DIN CAUZA CA M-AI LASAT PENTRU AIA.. Doamne, mai baiete, trezeste-te !!!
Pentru a ma mai calma catusi de putin, ies din casa. Afara ploua. E noapte. Imi pare rau ca nu am un caine cu care sa ma plimb. L-as fi numit.. Oscar, daca ar fi baiat sau.. Loves, daca ar fi fata.. I-as fi cumparat eu insami zgarda rosie cu un pandantiv aurit pe care sa-i fie gradat numele cu litere de tipar. Iar lesa ar fi fost cu un lant gros, pentru ca imi doresc un caine mare, puternic. Mi-as fi dorit sa ma asculte numai pe mine, sa-mi fie alaturi, sa ma faca sa rad cand sunt trista si nu numai si sa ma linga pe fata de fiecare data cand ma intru pe usa. Mi-as fi dorit ca in zilele cu soare sa-l plimb prin parcuri si sa-i arunc un bat pe care el sa mi-l aduca inapoi si sa-mi sarute mana. Mi-as fi dorit sa doarma in pat cu mine si sa ma incalzeasca cu blana lui deasa atunci cand mi-e frig si sa-mi respire profund in ceafa. Mi-as fi dorit sa manance sanatos si sa fie jucaus si extenuant uneori, doar ca sa-mi umplu timpul cu altceva, in afara de faptul ca pot fi suparata. Mi-as fi dorit sa-l am. Dar eu nu primesc nimic din ce vreau. Nimic..
Imi pun gluga in cap si incep sa plang. Mi-am dorit prea multe deodata. Am sperat prea mult ca va fi bine. Mi-am pus incredere in cine nu trebuia. Am investit prea multe sentimente pentru cineva care nu merita. Si bineinteles, tot eu regret, tot eu ma simt nasol si tot eu plang. Ca de obicei.
Tinta mea e parculetul de langa biblioteca scolii. Acolo imi mancam pranzul anul trecut, cand nu cunosteam pe nimeni de la scoala. Banca unde am stat prima oara e undeva dupa o salcie, la marginea unui lac. Ador locul ala. Scopul meu e de a ma linisti si de a ma goli de toata tristetea. Si da, vreau sa ascult ploaia. Vreau s-o las sa-mi spele fata plina de durere. Vreau doar sa inchid ochii si toate sa dispara pentru.. 10 secunde. Nimic mai mult. Macar asta, Doamne.
E rece. Ploaia e rece. La fel ca sufletul meu acum. Ma consum prea mult? Poate. Dar nu cred ca voi putea vreodata sa ma dezobisnuiesc sa fiu speciala. Nu voi putea sa nu mai fiu buna. Nu cred ca voi mai rezista sa joc jocul asta. N-am nevoie de nimeni.. Nu vreau pe nimeni. Vreau sa nu mai fiu asa.. Asa cum?! Asa c...
-Stiam ca te gasesc aici. De data asta ce s-a mai intamplat, butterfly?!
-Nimic, tata. Simteam nevoia sa fiu singura; atata tot.
-Esti sigura..? si ridica spranceana aia gen James Bond.
-Da... mm.. NU ! Tata, de ce sunt toti asa falsi si perversi? Credeam ca macar aici lumea e mai buna si ca-mi pot face prieteni adevarati.. (siii, din nou incep a plange – frate, stau prost cu stapanirea.)
-Hei, hei, hei ! Linisteste-te, Dhy ! Totul va fi bine, stii asta, da?! Aminteste-ti ce ti-am spus prima data cand ai ajuns in New York, la aeroport.
-...aa... “Incheie-ti fermoarul, iubito. Bate vantul prea tare” ?
-Mda.. cred. Si dupa..?
-..aa... “Nu te mai uita dupa baieti – nu-ti trebuie la varsta asta” ?
-Auzi, nu vrei sa te axezi pe lucruri mai importante?!
-..aa... Ok, scuze. Mai incercam o data?
-“Daca tu crezi ca oamenii de aici sunt mai ok, sa stii ca te inseli amarnic. Nu vreau sa te atasezi de nimeni si nu vreau sa te schimbi; Doamne, iti interzic sa te schimbi vreodata, indiferent de situatie!”
-Imi amintesc.. Dar, nu m-am gandit niciodata ca o sa tii si tu minte ce-ai zis atunci..
-Ei, come on ! Lucrurile importante nu le uit asa usor.
-Aha; e ca atunci cand m-ai uitat in supermarketul vecinei Augustina, cand aveam 3 ani..
-Hei, ma chemase maica-ta de urgenta acasa.. Trebuia sa-i ridic cosmeticele de la posta pentru ca ea-si facuse manichiura..
-O, da. Atunci, scuze.
Pauza.
-Stii, scumpo, cred ca ar trebui sa petrecem mai mult timp impreuna. Stiu ca ai nevoie de cineva in momentele astea.. Imi aduci aminte de mine, in liceu.. Fara nici-un prieten, singur, fara mama, fara tata, fara hrana, fara adap..
-Da, da, stiu, tata. “fara adapost si mai ales fara un animal de companie”. Hei, tata, apropo.. aa, ma gandeam, stii, poate.. ai vrea sa-mi iei mie un animalut, nu foarte mare.. un caine, mai exact. Un ciobanesc, hehe..
-Ei, despre asta trebuie sa mai vorbim. Pana atunci, hai acasa.. Am facut o pizza mai devreme si am lasat-o pe masa sa se raceasca.. Cand ajungem, e toata a noastra – si mai mult de jumate a mea.
-Heeeeiii, asta nu si daca ajung eu prima.. ! si o rup la fuga. In spatele meu, Willy saracutul abia se misca. Hehe, acum ma bucur ca “mi-am pierdut doi ani din viata” facand atletism din dorinta mamei de a deveni celebra – bineinteles, nu a vrut sa devin cantareata sau actrita de succes, pentru ca, in ambele cazuri, as fi facut-o de ras; merci, mama – si, mai ales, ca voi ajunge acasa poate cu o ora inaintea tatei si voi reusi sa mananc pe fuga doua felii mari de pizza, pe care, mai tarziu, cine stie, poate le voi vomita.
Toate bune azi; nu se stie maine.
miercuri, 3 martie 2010
Cred ca nu.
Tocmai m-am gandit sa fac o tura de oras cu.. tata. Ma va duce intr-un loc secret, cica; ultima data cand a zis cuvantul “secret” a fost cand voia sa divorteze de mama si tot ascundea asta de mine. Iar ultimul loc secret in care am fost cu el ultima data a fost la primul meu dentist: blonda Barbie, parca din.. basme (pana la urma ne-a dovedit singura ca nu stia prea multe despre dinti.)
In fine, trag o pereche de colanti mov pe mine (astia erau singurii care atarnau de spatarul scaunului de la birou), imi aleg un tricou, din zecile (de mii) pe care le am aruncate prin dulap (scuze, mama), imi imping pe nas o pereche de ochelari de soare (Silva, originali, mda: doar sunt de la tata), imi infing cheile in usa, incui, ies din bloc si hop: usa de beton, parca (mai tarziu am realizat ca era un normala, din lemn) mi-a distrus ochii, gura, nasul si tot ce mai era existent pe fata mea inaintea impactului.
-Hopa, scuze! Incearca idiotul sa-si regrete fapta. Imi pare nespus de rau, draguta! Te simti bine?! Esti ok?! Sa chem pe cineva? Un vecin, o salvare?.. hei..
ok, frate! Hai sa lamurim niste chestii: 1.tocmai sunt in stare de soc, sunt lovita la cap, 2.pui prea multe intrebari pentru cineva care tocmai s-a lovit la cap si 3.mersi, si tu esti dragut. Hei..
-Sunt bine, ma fastacesc eu. Cred ca sunt in regula, n-am murit..
-Eu ‘s Tylor. Si-mi pare rau, as vrea sa ma revansez cumva. Crezi ca pot..? Am vreo sansa?..
-Eu, eu... ‘sss.. aaa.. (bai, tu esti chiar dragut!) ...
Iar pentru prma oara in viata mea nu stiam ce se petrece cu mine; aveam senzatia ca un spiridus se afla in stomacul meu si-l gadila cu o pana de randunica, in urechile mele suna o muzica divina, in jurul lui Tyler zburau mii de fluturi si apareau diverse flori (ha? Flori, pana mea..), cerul era un albastru-senin.. sau aia erau ochii lui?
-Tyler, misca-te odata cu usa aia! N-am chef sa ma vada toti venicii ud, cand ies din dus! se aude o voce, de la etajul 3, parca.
-O, asta-s eeu. Tre’ sa plec. Hei, eu stau la etajul 3 cu unchiul meu, Greg. Abia ne-am mutat, iar acum facem ultimele aranjamente. Apartamentul e cu numarul 23. Te astept; esti binevenita oricand. Ne mai vedem!
Ok, asta a fost super-ciudat. De ce acum? De ce mie? De ce asa ? Blestemat sa fii Greg, Gregory, Gregore, sau cum te-o mai chema !
-Acum, nu vreau sa te stresez, dar nu ai intarziat cateva minute, ci aproape o ora ! rage Willy.
-Da, pai.. in legatura cu asta.. Tyler m-a invitat la el acasa..
-Auci ! Ia-mi usor. Cine?
Iau o gura de aer, si incep:
-Tyler e.. (cu o mica ezitare, moment in care ma gandeam la faptul ca poate nu trebuia sa-i spun tatei despre el.. – cel putin nu acum) un baiat care abia s-a mutat in blocul nostru, la apartamentul 23 si am facut cunostinta cand am iesit din bloc si... nu a mai putut sta la palavre, asa ca m-a invitat la el sa continuam conversatia, spun eu, cred ca, inrosindu-ma la fata.
-Funny, si foloseste accentul ala de BugsBunny, ep.5, cu vanatorul. Mai bine invita-l tu la noi diseara; vreau sa-l cunosc, daca esti de acord, desigur, zice Willy, afisand pe fata un giga-zambet.
-Mi-e totuna.
Tati, te iubesc, stii? Doamne, multumesc ca mi-ai dat un asemenea tata! spun eu aproape plangand, dar cred ca e de la durerea de cap.
Ajunsi acasa, tata se baga la un dus. Eu inca ma gandesc la ce s-a intamplat in momentul cand l-am vazut pe Ty-y-y-lee-e-rr... ochii aia albastrii, buzele alea rosii, carnoase, dintii albi, perfecti, fata curata, fara cosuri, parul blond-castaniu, pielea fina... Nu m-am mai simtit asa, ever ! Jur. Cert e ca, acest Tylor, mi-a cam sucit mintile (si la propriu si al figurat.)
Incep sa ma joc cu parul, cand aud soneria; deschid:
-Se pare ca te-am gasit eu inaintea ta !
E Ty-y-y-l-e-e-e-r-r-rrr !
-Hei, ce.. cum.. aa.. ?! (chestia asta cu balbaitul incepe sa ma scoata din sarite!!!) Ce faci si cum de m-ai gasit, astea erau intrebarile, he-he..
-M-am intalnit cu postasul si i-am zis sa-mi dea si mie corespondenta ta, ca ti-o aduc eu.. Hi-hi-hi..
-O, intra, scuze! Fa-te comod, simte-te ca la tine.. acasa, spun dezgustata, imaginandu-mi-l pe Greg ala ud-leoarca iesind de la dus.
-Mersi. Hei.. si.. cine esti? Pana la urma.. he-he-he.. Nu mi-ai spus cum te cheama, din cate retin..
-O, sunt Dorothy. Dar pritenii-mi spun Dhy. Se scrie D-H-Y, iar Dorothy nu se scrie ca acum 10 ani – D-o-r-o-t-i – si nici cu H dupa D – D-h-o-r-o-t-i - , ci cu un singur T si un H dupa el, adica D-O-R-O-T-H-Ygrec ! bolborosesc eu, dandu-mi seama ca i-am dat o impresie gresita despre mine si l-am facut sa creada ca sunt vorbareata si nu-mi mai tace gura.
-Scuze.. de obicei nu sunt asa..
-Asa, .. cum? intreaba el derutat.
-De obicei nu vorbesc intruna..
-Stai linistita,’s-obisnuit.
-Sa inteleg ca ai mai avut prieteni asa ca ... mine ! spun eu dezamagita.
-Sa intelegi ca nu, Dorothy! Tu nu esti ca toti ceilalti si mi-am dat seama de asta din prima clipa in care te-am vazut; orice om “normal” la cap ar fi tipat la mine sau m-ar fi injurat, daca il loveam, chiar si accidental, cu usa aia – in schimb, tu n-ai facut-o! Pe langa asta nimeni nu ar mai fi vorbit cu mine dupa faza asta – dar tu ai vorbit; acum nu stiu daca ma mai si cautai, dar cred ca , prefer sa nu aflu..
-Nu fi prostut ! Nu te-as fi ignorat nici daca toata mascarada asta aparea si-n presa (pe bune.) In plus, i-am zis tatei despre tine si mi-a zis sa te invit la cine; si tot te cautam..
-Uau, la asta nu ma asteptam. Ei bine... nu prea am de ales, nu?!
-Depinde, spun eu nedumerita.
-Nea, nimic. E in regula. Voi sta cu voi la cina.
-O, bine. Dar imi cam da de banuit treaba cu “alesul”, sa stii !
-Pai, nu e nimic important. Aveam o intalnire..
-O intalnire?! Bufnesc eu si ma-nec in propriile-mi cuvinte !
-Da, pai.. Ieri am cunoscut o fata, Sarah McGuire si.. am invitat-o la un suc.. Mi s-a parut de gasca..
Mda, deci, oameni buni, watch-out: aceasta Sarah McGuire este o mare-mare-mare-ratata-populara si inamicul meu nr.1 ! De ce?! Pai, poate pentru ca e prefacuta, falsa, proasta, rea cu toata lumea, ipocrita, perversa, blonda si poarta doar haine de firma.., mda! (astea fiind doar cateva aspecte din descrierea ei de tampit-girl.)
-In cazul asta nu trebuie s-o lasi sa te astepte ! Iti va face viata un calvar oricum, crede-ma..
-O cunosti?!
Da, frate ! O cunosc. Si nu-i nimic de capul ei; si nici de-al tau, se pare !
-Pai.., invatam la aceeasi scoala.., in aceeasi clasa, zic eu, dandu-mi ochii peste cap.
-Surpriza! Nu mi-a zis nimic despre tine.
Mda, pai foarte bine a facut.
-Ei, nu cred ca a avut timp, reprosez rapid, iritata de vestea asta.
-O, ba da! Mi-am petrecut doua zile intregi cu ea, si m-am simtit super..
Taaaaciiii !
Rahat! Iti multumesc ca m-ai dezamagit si tu, Tylor! Ia-ti adio de la tot ce-nseamna D-H-Y ! Pardon, Doro-T-H-Y !
-Atunci, du-te. O sa intarzii. O lasam pe alta data cu cina..
Ma ridic si plec in camera mea trantind usa.
Tata e inca la dus. Ma bucur ca nu a asistat la conversatia mea cu Tyler, pentru ca m-ar fi privit pentru a zecea oara cum iau, iarasi, teapa de la un tip.
In ceea ce-l priveste pe acest Tyler (chiar daca m-a lasat, se pare, pentru isterica aia), el va fi cu mine chiar si daca va trebui sa ne pupam de fata cu ai mei. Da !
Nu. Cred ca nu. Nu stiu ! De fapt, nu!
Si punct.
In fine, trag o pereche de colanti mov pe mine (astia erau singurii care atarnau de spatarul scaunului de la birou), imi aleg un tricou, din zecile (de mii) pe care le am aruncate prin dulap (scuze, mama), imi imping pe nas o pereche de ochelari de soare (Silva, originali, mda: doar sunt de la tata), imi infing cheile in usa, incui, ies din bloc si hop: usa de beton, parca (mai tarziu am realizat ca era un normala, din lemn) mi-a distrus ochii, gura, nasul si tot ce mai era existent pe fata mea inaintea impactului.
-Hopa, scuze! Incearca idiotul sa-si regrete fapta. Imi pare nespus de rau, draguta! Te simti bine?! Esti ok?! Sa chem pe cineva? Un vecin, o salvare?.. hei..
ok, frate! Hai sa lamurim niste chestii: 1.tocmai sunt in stare de soc, sunt lovita la cap, 2.pui prea multe intrebari pentru cineva care tocmai s-a lovit la cap si 3.mersi, si tu esti dragut. Hei..
-Sunt bine, ma fastacesc eu. Cred ca sunt in regula, n-am murit..
-Eu ‘s Tylor. Si-mi pare rau, as vrea sa ma revansez cumva. Crezi ca pot..? Am vreo sansa?..
-Eu, eu... ‘sss.. aaa.. (bai, tu esti chiar dragut!) ...
Iar pentru prma oara in viata mea nu stiam ce se petrece cu mine; aveam senzatia ca un spiridus se afla in stomacul meu si-l gadila cu o pana de randunica, in urechile mele suna o muzica divina, in jurul lui Tyler zburau mii de fluturi si apareau diverse flori (ha? Flori, pana mea..), cerul era un albastru-senin.. sau aia erau ochii lui?
-Tyler, misca-te odata cu usa aia! N-am chef sa ma vada toti venicii ud, cand ies din dus! se aude o voce, de la etajul 3, parca.
-O, asta-s eeu. Tre’ sa plec. Hei, eu stau la etajul 3 cu unchiul meu, Greg. Abia ne-am mutat, iar acum facem ultimele aranjamente. Apartamentul e cu numarul 23. Te astept; esti binevenita oricand. Ne mai vedem!
Ok, asta a fost super-ciudat. De ce acum? De ce mie? De ce asa ? Blestemat sa fii Greg, Gregory, Gregore, sau cum te-o mai chema !
-Acum, nu vreau sa te stresez, dar nu ai intarziat cateva minute, ci aproape o ora ! rage Willy.
-Da, pai.. in legatura cu asta.. Tyler m-a invitat la el acasa..
-Auci ! Ia-mi usor. Cine?
Iau o gura de aer, si incep:
-Tyler e.. (cu o mica ezitare, moment in care ma gandeam la faptul ca poate nu trebuia sa-i spun tatei despre el.. – cel putin nu acum) un baiat care abia s-a mutat in blocul nostru, la apartamentul 23 si am facut cunostinta cand am iesit din bloc si... nu a mai putut sta la palavre, asa ca m-a invitat la el sa continuam conversatia, spun eu, cred ca, inrosindu-ma la fata.
-Funny, si foloseste accentul ala de BugsBunny, ep.5, cu vanatorul. Mai bine invita-l tu la noi diseara; vreau sa-l cunosc, daca esti de acord, desigur, zice Willy, afisand pe fata un giga-zambet.
-Mi-e totuna.
Tati, te iubesc, stii? Doamne, multumesc ca mi-ai dat un asemenea tata! spun eu aproape plangand, dar cred ca e de la durerea de cap.
Ajunsi acasa, tata se baga la un dus. Eu inca ma gandesc la ce s-a intamplat in momentul cand l-am vazut pe Ty-y-y-lee-e-rr... ochii aia albastrii, buzele alea rosii, carnoase, dintii albi, perfecti, fata curata, fara cosuri, parul blond-castaniu, pielea fina... Nu m-am mai simtit asa, ever ! Jur. Cert e ca, acest Tylor, mi-a cam sucit mintile (si la propriu si al figurat.)
Incep sa ma joc cu parul, cand aud soneria; deschid:
-Se pare ca te-am gasit eu inaintea ta !
E Ty-y-y-l-e-e-e-r-r-rrr !
-Hei, ce.. cum.. aa.. ?! (chestia asta cu balbaitul incepe sa ma scoata din sarite!!!) Ce faci si cum de m-ai gasit, astea erau intrebarile, he-he..
-M-am intalnit cu postasul si i-am zis sa-mi dea si mie corespondenta ta, ca ti-o aduc eu.. Hi-hi-hi..
-O, intra, scuze! Fa-te comod, simte-te ca la tine.. acasa, spun dezgustata, imaginandu-mi-l pe Greg ala ud-leoarca iesind de la dus.
-Mersi. Hei.. si.. cine esti? Pana la urma.. he-he-he.. Nu mi-ai spus cum te cheama, din cate retin..
-O, sunt Dorothy. Dar pritenii-mi spun Dhy. Se scrie D-H-Y, iar Dorothy nu se scrie ca acum 10 ani – D-o-r-o-t-i – si nici cu H dupa D – D-h-o-r-o-t-i - , ci cu un singur T si un H dupa el, adica D-O-R-O-T-H-Ygrec ! bolborosesc eu, dandu-mi seama ca i-am dat o impresie gresita despre mine si l-am facut sa creada ca sunt vorbareata si nu-mi mai tace gura.
-Scuze.. de obicei nu sunt asa..
-Asa, .. cum? intreaba el derutat.
-De obicei nu vorbesc intruna..
-Stai linistita,’s-obisnuit.
-Sa inteleg ca ai mai avut prieteni asa ca ... mine ! spun eu dezamagita.
-Sa intelegi ca nu, Dorothy! Tu nu esti ca toti ceilalti si mi-am dat seama de asta din prima clipa in care te-am vazut; orice om “normal” la cap ar fi tipat la mine sau m-ar fi injurat, daca il loveam, chiar si accidental, cu usa aia – in schimb, tu n-ai facut-o! Pe langa asta nimeni nu ar mai fi vorbit cu mine dupa faza asta – dar tu ai vorbit; acum nu stiu daca ma mai si cautai, dar cred ca , prefer sa nu aflu..
-Nu fi prostut ! Nu te-as fi ignorat nici daca toata mascarada asta aparea si-n presa (pe bune.) In plus, i-am zis tatei despre tine si mi-a zis sa te invit la cine; si tot te cautam..
-Uau, la asta nu ma asteptam. Ei bine... nu prea am de ales, nu?!
-Depinde, spun eu nedumerita.
-Nea, nimic. E in regula. Voi sta cu voi la cina.
-O, bine. Dar imi cam da de banuit treaba cu “alesul”, sa stii !
-Pai, nu e nimic important. Aveam o intalnire..
-O intalnire?! Bufnesc eu si ma-nec in propriile-mi cuvinte !
-Da, pai.. Ieri am cunoscut o fata, Sarah McGuire si.. am invitat-o la un suc.. Mi s-a parut de gasca..
Mda, deci, oameni buni, watch-out: aceasta Sarah McGuire este o mare-mare-mare-ratata-populara si inamicul meu nr.1 ! De ce?! Pai, poate pentru ca e prefacuta, falsa, proasta, rea cu toata lumea, ipocrita, perversa, blonda si poarta doar haine de firma.., mda! (astea fiind doar cateva aspecte din descrierea ei de tampit-girl.)
-In cazul asta nu trebuie s-o lasi sa te astepte ! Iti va face viata un calvar oricum, crede-ma..
-O cunosti?!
Da, frate ! O cunosc. Si nu-i nimic de capul ei; si nici de-al tau, se pare !
-Pai.., invatam la aceeasi scoala.., in aceeasi clasa, zic eu, dandu-mi ochii peste cap.
-Surpriza! Nu mi-a zis nimic despre tine.
Mda, pai foarte bine a facut.
-Ei, nu cred ca a avut timp, reprosez rapid, iritata de vestea asta.
-O, ba da! Mi-am petrecut doua zile intregi cu ea, si m-am simtit super..
Taaaaciiii !
Rahat! Iti multumesc ca m-ai dezamagit si tu, Tylor! Ia-ti adio de la tot ce-nseamna D-H-Y ! Pardon, Doro-T-H-Y !
-Atunci, du-te. O sa intarzii. O lasam pe alta data cu cina..
Ma ridic si plec in camera mea trantind usa.
Tata e inca la dus. Ma bucur ca nu a asistat la conversatia mea cu Tyler, pentru ca m-ar fi privit pentru a zecea oara cum iau, iarasi, teapa de la un tip.
In ceea ce-l priveste pe acest Tyler (chiar daca m-a lasat, se pare, pentru isterica aia), el va fi cu mine chiar si daca va trebui sa ne pupam de fata cu ai mei. Da !
Nu. Cred ca nu. Nu stiu ! De fapt, nu!
Si punct.
marți, 2 martie 2010
Nu-mi place sa socotesc.
Nu cred ca mai fi vazut un apus de la acea excursie din Grecia, de acum cinci ani, aproape. Ador apusurile. Aseara am visat ca eram pe-o insula si urmaream cel mai frumos apus de soare din viata mea.
Am revenit repede in lumea celor vii cand s-a dat alarma; 6:00a.m. = pregatirea pentru scoala.
-Neata, frumoasa-adormita! ma intampina tata cu un zambet imens pe fata.
-Hei! Azi vreau cereale Cruncky colorate cu lapte fierbinte, incalzit pe aragaz, la foc mic, nu la microunde. Nu uita de lingura mea preferata si servetelul cu flori, i-am replicat, vazand cum, treptat, zambetul ii disparea.
Dupa o scurta pauza, ies din baie si ii spun:
-Te iubesc, tata. Stiai asta?
-Si eu te iubesc. Te mega-iubesc ! imi spune si se apuca sa-mi puna laptele la incalzit.
Intru din nou in baie si dau de obisnuita mea “prietena” cu care am intalnire in fiecare dimineata:
-Hei, au! Uau, eeeeeeeei ! Buuuuf!
Direct cu capul in masina de spalat.
Urasc noua gresie.
Grozav.
-Copile, esti bine?! Il aud pe tata din bucatarie. Iar ai avut contat cu masina aia de spalat? Am impresia ca voi va iubiti; nu puteti sa nu stati cap-in-cap in nicio dimineata, incepe el cu tachinarile.
-Bleah, tata ! Vinde-o, scoate-o, bate-o, stric-o! N-o suport ! si dupa cum vezi, nici ea nu ma place asa mult, ma apuc sa tip, devenind usor isterica.
-Micul-dejun e gata, placintica! Pofta buna! Eu am plecat la servici. Sa ai o zi buna! Te mega-iubesc!
Cred ca am omis sa va spun cu ce se ocupa tata; lucreaza la o banca in jur de 8h/zi si are un salar.. DECEnt? Si cand spun “decent” ma refer la prea putin. Dar ne descurcam.
-Bine, tortulet-Willy! Te iubesc si eu.
Deveneam tot mai tafnoasa.
Si pe naiba si buna, cu o asemenea dimineata !
Da, am avut dreptate! Ziua mea buna a fost ca dracu’. Am dat un test-surpriza (si in acelasi timp un “test-fulger”) la mate, evident. 20 de minute. In 20 de minute puteam sa beau un suc cu Cindy si Raul si sa-l dam si afara dupa 5 minute de ras-tampit. Dar nu; am dat test la mate. Rahat ! Asta am facut in test: un mare rahat. Si bineinteles ca prietenii mei s-au descurcat mult mai bine ca mine (asta doar la capitolul mate). In 10 minute am si primit rezultatele; si BUM: 4 ! Ei, si?! Ei, si pe dracu’n paispe o sa faca tata cand o sa afle. Plus ca daca da naiba si-i zice mamei, va trebui sa suport, la telefon, o predica de vreo 20 de morale despre viata ei si scoala ! scoase proaspete din gura ei !
Asta imi omoara 1 ora jumate din viata.
Trantesc capul pe banca si ma hotarasc sa stau asa pana cand un profesorva decide sa ma trimita acasa, pretinzand ca mi-e rau sau ma doare ceva.
Exact asa se si intampla.
Nu mai aveam chef de nimic. Am inceput sa ma plimb prin parcuri, pentru ca nu voiam sa merg acasa, stiind ca Willy se va supara pe mine cu nota asta la test.
Dar am de ales?! Tule-o !
Ajung, imi arunc tenisii cat colo, trantesc ghiozdanul in mijlocul sufrageriei si-i dau tatei vestea bomba:
-Azi am avut un test-surpriza-ingrozitor-si-terifiant la matematica si am luat 4. In concluzie, ma voi pedepsi singura: fara tv o saptamana, numai studiu la mate, fara iesiri... prea dese cu Cindy si Raul, ma voi axa mai mult pe exercitii la mate in plus, si fara desert la cina timp de... 2 seri, stii ca nu rezist mai mult !...
-A! Si eu care voiam doar sa nu-ti dau voie la tv.. Dar ma bucur ca gandesti matur! Stii, intr-o zi, vei ajunge o mama buna ! Pana atunci, succes cu cifrele.
Minunat, eu si gura mea mareee.
Nu-mi place sa socotesc.
Pana acum, sunt o fata normala, cu aceleasi probleme tampite de adolescenta. Inca un non-sens in toate !
Dar asta nu e nimic, in comparatie cu cele ce vor urma...
Am revenit repede in lumea celor vii cand s-a dat alarma; 6:00a.m. = pregatirea pentru scoala.
-Neata, frumoasa-adormita! ma intampina tata cu un zambet imens pe fata.
-Hei! Azi vreau cereale Cruncky colorate cu lapte fierbinte, incalzit pe aragaz, la foc mic, nu la microunde. Nu uita de lingura mea preferata si servetelul cu flori, i-am replicat, vazand cum, treptat, zambetul ii disparea.
Dupa o scurta pauza, ies din baie si ii spun:
-Te iubesc, tata. Stiai asta?
-Si eu te iubesc. Te mega-iubesc ! imi spune si se apuca sa-mi puna laptele la incalzit.
Intru din nou in baie si dau de obisnuita mea “prietena” cu care am intalnire in fiecare dimineata:
-Hei, au! Uau, eeeeeeeei ! Buuuuf!
Direct cu capul in masina de spalat.
Urasc noua gresie.
Grozav.
-Copile, esti bine?! Il aud pe tata din bucatarie. Iar ai avut contat cu masina aia de spalat? Am impresia ca voi va iubiti; nu puteti sa nu stati cap-in-cap in nicio dimineata, incepe el cu tachinarile.
-Bleah, tata ! Vinde-o, scoate-o, bate-o, stric-o! N-o suport ! si dupa cum vezi, nici ea nu ma place asa mult, ma apuc sa tip, devenind usor isterica.
-Micul-dejun e gata, placintica! Pofta buna! Eu am plecat la servici. Sa ai o zi buna! Te mega-iubesc!
Cred ca am omis sa va spun cu ce se ocupa tata; lucreaza la o banca in jur de 8h/zi si are un salar.. DECEnt? Si cand spun “decent” ma refer la prea putin. Dar ne descurcam.
-Bine, tortulet-Willy! Te iubesc si eu.
Deveneam tot mai tafnoasa.
Si pe naiba si buna, cu o asemenea dimineata !
Da, am avut dreptate! Ziua mea buna a fost ca dracu’. Am dat un test-surpriza (si in acelasi timp un “test-fulger”) la mate, evident. 20 de minute. In 20 de minute puteam sa beau un suc cu Cindy si Raul si sa-l dam si afara dupa 5 minute de ras-tampit. Dar nu; am dat test la mate. Rahat ! Asta am facut in test: un mare rahat. Si bineinteles ca prietenii mei s-au descurcat mult mai bine ca mine (asta doar la capitolul mate). In 10 minute am si primit rezultatele; si BUM: 4 ! Ei, si?! Ei, si pe dracu’n paispe o sa faca tata cand o sa afle. Plus ca daca da naiba si-i zice mamei, va trebui sa suport, la telefon, o predica de vreo 20 de morale despre viata ei si scoala ! scoase proaspete din gura ei !
Asta imi omoara 1 ora jumate din viata.
Trantesc capul pe banca si ma hotarasc sa stau asa pana cand un profesorva decide sa ma trimita acasa, pretinzand ca mi-e rau sau ma doare ceva.
Exact asa se si intampla.
Nu mai aveam chef de nimic. Am inceput sa ma plimb prin parcuri, pentru ca nu voiam sa merg acasa, stiind ca Willy se va supara pe mine cu nota asta la test.
Dar am de ales?! Tule-o !
Ajung, imi arunc tenisii cat colo, trantesc ghiozdanul in mijlocul sufrageriei si-i dau tatei vestea bomba:
-Azi am avut un test-surpriza-ingrozitor-si-terifiant la matematica si am luat 4. In concluzie, ma voi pedepsi singura: fara tv o saptamana, numai studiu la mate, fara iesiri... prea dese cu Cindy si Raul, ma voi axa mai mult pe exercitii la mate in plus, si fara desert la cina timp de... 2 seri, stii ca nu rezist mai mult !...
-A! Si eu care voiam doar sa nu-ti dau voie la tv.. Dar ma bucur ca gandesti matur! Stii, intr-o zi, vei ajunge o mama buna ! Pana atunci, succes cu cifrele.
Minunat, eu si gura mea mareee.
Nu-mi place sa socotesc.
Pana acum, sunt o fata normala, cu aceleasi probleme tampite de adolescenta. Inca un non-sens in toate !
Dar asta nu e nimic, in comparatie cu cele ce vor urma...
vineri, 26 februarie 2010
Eu?
Mă numesc Dorothy; cand eram mică, mama a vrut să-mi pună numele Judy – noroc de tatăl meu biologic. Nu spun că nu-mi place. Doar il urăsc.
Am stat pană la 14 ani acasă, la mama mea, care locuieste cu tatăl meu vitreg (părintii mei au divortat cand eu aveam 5 ani) si un cătel, Star, lumina-ochilor-mamei.
Acum stau in apartamentul tatălui meu biologic, William (Willy, cum imi place mie să-i spun) si ne intelegem de minune.
Am hotărat să mă mut cu el, la New York, din două motive: nu mai suportam giugiulelile mamei cu asa-zisul meu al-doilea-tată si vecina de deasupra, care, de fiecare dată cand mă vedea, imi zicea povesti cu Rolling Stone sau Abba, de pe vremea lui Pazvante (apropo, cine-o fi si Pazvante ăsta, nu stiu..)
In prezent am 16 ani, 2 luni, 13 zile si cateva ore in plus de azi-dimineată. Fac aici liceul. E la două intersectii de apartament si nu sunt nevoită să iau vreu autobuz sau metroul – slavă Domnului.
Momentan sunt “young, free’nd single” si nu mă grăbesc să am un iubit, datorită esecurilor suferite la 12 ani din cauza a mai multor.. băieti (am promis că nu folosesc un limbaj.. indecent). De atunci am hotărat s-o las mai moale si să-mi văd de feminitătile mele. Si, că tot veni vorba: nu am mai trăit o experientă de relaxare sau vreo sedintă la manichiură de vreun an jumate.
Acum că stau cu Willy, m-am masculinizat mai tare decat o făcea mama, cand aveam părul scurt, in tinerete, si arătam ca un vagabond.
Port mărimea 37 la balerini, 36 la pantofii cu toc si 38 la bascheti si adidasi.
Nu sunt grasă, nici slabă; dar nu spun nici cate kilograme am.
Sunt inaltă, nu foarte, dar destul. Am părul negru-inchis cu tente ciocolatii, fapt care mă determină să -mi ador părul, in mod oficial.
Prietena mea cea mai bună e Cindy, o tipă satenă (suvitată in blond) nebună, zapacită, aiurită si tot ce tine de fenomene stiintifico-fantastice. O ador !
Prietenul meu cel mai bun e Raul. Un tip după care balele fetelor atarnă greu in ore, pe hol, in pauze, sau pe teren, in curtea liceului. Blond, inalt, uneori pisălog, alteori prea amabil. Il ador !
Urăsc sucurile acidulate si popcornul nesărat mai tare decat urăsc untul fără două straturi de dulceată deasupra si evident, mai mult decat painea prajită si uscată pe măsuta cu prăjitorul de paine.
In ultima vreme, incerc să-l conving pe Willy să-mi cumpere un cătelus de casă pe care să-l scot la plimbare dimineata, seara, la pranz si mai ales in zilele ploioase.
Detest să merg la sală; să văd si să aud picăturile de sudoare ce curg pe fruntile grasilor peste limita legală (asta-i in imaginatia mea) si să observ, fără să vreau, pantaloni rupti in zone.. nedorite si panglici imbibate in mirosul tranpiratiei. In plus toată mascarada asta e doar de pamplezir, să zici tu că “vai, am fost la sală o lună si am dat jos vreo două kile; du-te si tu !” Detest, Lol !
Mda, cam neinspirant.
Acum, un TeenVogue, un castron mare cu popcorn super sărat a la Dhy si un program bun la tv, imi fac viata mai bună; momentan.
A, aproape am uitat: Dhy e porecla mea de cand m-am nascut. Asta pentru că bunicii de pe tata i-a plăcut numele Dianne. Incăpătanarea mamei a luat sfarsit cand tata a decis să le impace pe amandouă, punandu-mi actualul nume (care, totusi, nu are nicio legatură cu Judy, dar asa imi place să cred.)
Ultima dată cand am iesit cu prietenii a fost.. acum două seri. Am fost la un film numit “Răvasele mint doar dacă tu crezi asta”. Era vorba despre o tipă care a fost blestemată să i se intample tot ce va citi in răvasele din pungile de chipsuri. Al naibii de plictisitor.
Vis-a-vis de apartamentul tatei e o ceainărie – Chouette, in traducere, cred, “şuet” (sau cel putin asa-mi place să-i zic.) Are niste ceaiuri senzationale. La 8 p.m. mă duc să servesc unul, in timp ce mai schimb o vorba cu Alan, tipul care le face.
Ador să privesc orasul de pe pervazul geamului din sufragerie; luminile se văd asa frumos noaptea, ca sperantele, visele si lucrurile bune - din viata mea – răstălmăcite pe cerul sufletului meu.
De fiecare dată cand mi-e foame, tata mă gadilă; zice că asta taie pofta, in concluzie, voi mai slăbi. Da’ de unde ! si incep a goli primul raft din frigider. Nu-i mare pagubă, avand in vedere faptul că dimineată e din nou umplut cu bunătăti pline de E-uri de la supermarketul din coltul străzii noastre.
Aici poti face foarte multe lucruri: poti să sari cu parasuta cand vrei tu, poti să tipi (ignorand injurăturile si lucrurile aruncate spre tine), poti să canti ce vrei, cand vrei (mai putin in ore sau in autobuz, pentru că risti s-o iei spre casă sau spre biroul directorului in două piciorute de balerină, la sigur), poti să alergi, poti să bei alcool chiar dacă n-ai 18, dar mai ales poti să iesi din casă la brat cu tatăl tău, fără să radă cineva de tine.
Am ajuns la concluzia că New York-ul e un oras fantastic, dar nu are nimic iesit din comun. E simplu, iar eu il ador (am făcut o pasiune pentru lucrurile simple; de aici rezultă si entuziasmul meu.)
Intr-un sfert de oră, Cindy si Raul vor fi la mine, să vedem un film pe care mă chinui si acum să-l downloadez. Ea aduce chipsuri cu sare si paprika, el aduce boxele si pernele pentru gat. După terminarea filmului se vor căra acasă să se culce in paturile lor moi si imense. Trebuie să mă pregătesc pentru două ore jumate de ras incontinuu cu ei, asa că mă duc la oglinda de pe usa sifonierului tatei si incep să mă stramb si să -mi musc buzele. Ce?! E amuzant.
Tresar la bine-cunoscutul-bocănit-a-lui-Raul si deschid. Spre (ne)surprinderea mea erau cat se poate de veseli, pusi pe glume, sugubeti si usor enervanti.
Ne indesăm sezuturile in canapeaua rosie-catifelată, băgăm boxele, desfacem pungile de chipsuri, ne punem pernele după gat si dăm drumul la film.
Vizionare placută !
Am stat pană la 14 ani acasă, la mama mea, care locuieste cu tatăl meu vitreg (părintii mei au divortat cand eu aveam 5 ani) si un cătel, Star, lumina-ochilor-mamei.
Acum stau in apartamentul tatălui meu biologic, William (Willy, cum imi place mie să-i spun) si ne intelegem de minune.
Am hotărat să mă mut cu el, la New York, din două motive: nu mai suportam giugiulelile mamei cu asa-zisul meu al-doilea-tată si vecina de deasupra, care, de fiecare dată cand mă vedea, imi zicea povesti cu Rolling Stone sau Abba, de pe vremea lui Pazvante (apropo, cine-o fi si Pazvante ăsta, nu stiu..)
In prezent am 16 ani, 2 luni, 13 zile si cateva ore in plus de azi-dimineată. Fac aici liceul. E la două intersectii de apartament si nu sunt nevoită să iau vreu autobuz sau metroul – slavă Domnului.
Momentan sunt “young, free’nd single” si nu mă grăbesc să am un iubit, datorită esecurilor suferite la 12 ani din cauza a mai multor.. băieti (am promis că nu folosesc un limbaj.. indecent). De atunci am hotărat s-o las mai moale si să-mi văd de feminitătile mele. Si, că tot veni vorba: nu am mai trăit o experientă de relaxare sau vreo sedintă la manichiură de vreun an jumate.
Acum că stau cu Willy, m-am masculinizat mai tare decat o făcea mama, cand aveam părul scurt, in tinerete, si arătam ca un vagabond.
Port mărimea 37 la balerini, 36 la pantofii cu toc si 38 la bascheti si adidasi.
Nu sunt grasă, nici slabă; dar nu spun nici cate kilograme am.
Sunt inaltă, nu foarte, dar destul. Am părul negru-inchis cu tente ciocolatii, fapt care mă determină să -mi ador părul, in mod oficial.
Prietena mea cea mai bună e Cindy, o tipă satenă (suvitată in blond) nebună, zapacită, aiurită si tot ce tine de fenomene stiintifico-fantastice. O ador !
Prietenul meu cel mai bun e Raul. Un tip după care balele fetelor atarnă greu in ore, pe hol, in pauze, sau pe teren, in curtea liceului. Blond, inalt, uneori pisălog, alteori prea amabil. Il ador !
Urăsc sucurile acidulate si popcornul nesărat mai tare decat urăsc untul fără două straturi de dulceată deasupra si evident, mai mult decat painea prajită si uscată pe măsuta cu prăjitorul de paine.
In ultima vreme, incerc să-l conving pe Willy să-mi cumpere un cătelus de casă pe care să-l scot la plimbare dimineata, seara, la pranz si mai ales in zilele ploioase.
Detest să merg la sală; să văd si să aud picăturile de sudoare ce curg pe fruntile grasilor peste limita legală (asta-i in imaginatia mea) si să observ, fără să vreau, pantaloni rupti in zone.. nedorite si panglici imbibate in mirosul tranpiratiei. In plus toată mascarada asta e doar de pamplezir, să zici tu că “vai, am fost la sală o lună si am dat jos vreo două kile; du-te si tu !” Detest, Lol !
Mda, cam neinspirant.
Acum, un TeenVogue, un castron mare cu popcorn super sărat a la Dhy si un program bun la tv, imi fac viata mai bună; momentan.
A, aproape am uitat: Dhy e porecla mea de cand m-am nascut. Asta pentru că bunicii de pe tata i-a plăcut numele Dianne. Incăpătanarea mamei a luat sfarsit cand tata a decis să le impace pe amandouă, punandu-mi actualul nume (care, totusi, nu are nicio legatură cu Judy, dar asa imi place să cred.)
Ultima dată cand am iesit cu prietenii a fost.. acum două seri. Am fost la un film numit “Răvasele mint doar dacă tu crezi asta”. Era vorba despre o tipă care a fost blestemată să i se intample tot ce va citi in răvasele din pungile de chipsuri. Al naibii de plictisitor.
Vis-a-vis de apartamentul tatei e o ceainărie – Chouette, in traducere, cred, “şuet” (sau cel putin asa-mi place să-i zic.) Are niste ceaiuri senzationale. La 8 p.m. mă duc să servesc unul, in timp ce mai schimb o vorba cu Alan, tipul care le face.
Ador să privesc orasul de pe pervazul geamului din sufragerie; luminile se văd asa frumos noaptea, ca sperantele, visele si lucrurile bune - din viata mea – răstălmăcite pe cerul sufletului meu.
De fiecare dată cand mi-e foame, tata mă gadilă; zice că asta taie pofta, in concluzie, voi mai slăbi. Da’ de unde ! si incep a goli primul raft din frigider. Nu-i mare pagubă, avand in vedere faptul că dimineată e din nou umplut cu bunătăti pline de E-uri de la supermarketul din coltul străzii noastre.
Aici poti face foarte multe lucruri: poti să sari cu parasuta cand vrei tu, poti să tipi (ignorand injurăturile si lucrurile aruncate spre tine), poti să canti ce vrei, cand vrei (mai putin in ore sau in autobuz, pentru că risti s-o iei spre casă sau spre biroul directorului in două piciorute de balerină, la sigur), poti să alergi, poti să bei alcool chiar dacă n-ai 18, dar mai ales poti să iesi din casă la brat cu tatăl tău, fără să radă cineva de tine.
Am ajuns la concluzia că New York-ul e un oras fantastic, dar nu are nimic iesit din comun. E simplu, iar eu il ador (am făcut o pasiune pentru lucrurile simple; de aici rezultă si entuziasmul meu.)
Intr-un sfert de oră, Cindy si Raul vor fi la mine, să vedem un film pe care mă chinui si acum să-l downloadez. Ea aduce chipsuri cu sare si paprika, el aduce boxele si pernele pentru gat. După terminarea filmului se vor căra acasă să se culce in paturile lor moi si imense. Trebuie să mă pregătesc pentru două ore jumate de ras incontinuu cu ei, asa că mă duc la oglinda de pe usa sifonierului tatei si incep să mă stramb si să -mi musc buzele. Ce?! E amuzant.
Tresar la bine-cunoscutul-bocănit-a-lui-Raul si deschid. Spre (ne)surprinderea mea erau cat se poate de veseli, pusi pe glume, sugubeti si usor enervanti.
Ne indesăm sezuturile in canapeaua rosie-catifelată, băgăm boxele, desfacem pungile de chipsuri, ne punem pernele după gat si dăm drumul la film.
Vizionare placută !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)